Top universităţi din 2020. Coreea de Sud e pe val

Oxford şi Cambridge sunt prăfuite, noul val de universităţi de top vine din Asia, mai ales din Coreea de Sud, Hong Kong sau Singapore.

Începând de anul trecut, Times Higher Education din Londra realizează un top al universităţilor tinere din lume, care nu au mai mult de 50 de ani de la înfiinţare. Universităţile tradiţionale de elită din Marea Britanie sau Statele Unite sunt surclasate de un val de nou sosiţi – instituţii de ştiinţă şi tehnologie din Asia.

„Topul şi-a propus să arunce o privire în viitorul apropiat, să identifice talentele emergente pe piaţa educaţiei,” a declarat Phil Baty, editorul clasamentului prezentat în revista Forbes.

În topul 100 din acest an, opt sunt din Statele Unite, 20 din Marea Britanie, însă marea majoritate vin din ţările Asiei. „Am remarcat un progres uluitor în Coreea de Sud, Hong Kong, Singapore şi până la un punct Taiwan. De asemenea, Orientul Mijlociu vine puternic din urmă, cu două instituţii din Arabia Saudită, două din Turcia şi una din Iran,” au mai spus realizatorii studiului.

Pe primul loc în top, pentru al doilea an consecutiv, este Pohang University of Science and Technology din Coreea de Sud, a cărei vechime nu este mai mare de 27 de ani. Cunoscută sub numele de Postech, şcoala beneficiază de un suport financiar semnificativ care permite investiţii majore în cercetarea tehnologică.

Şcoala este creată după modelul California Institute of Techology din Pasadena şi pune accentul pe ştiinţă şi tehnologii avansate. Din 2010 toate cursurile sunt şi în engleză, iar costurile de şcolarizare sunt de 9.000 dolari pe an.

Pe locul trei în clasament se află o altă instituţie din Coreea de Sud, Korea Advanced Institute of Science and Technology (KAIST), fondată în 1971 de guvernul sud-coreean. Şcoală de ştiinţă şi inginerie, KAIST a fuzionat în 2009 cu o altă instituţie de stat, Information and Communications University.

Sursa: Realitatea.net

Reclame

About Airin

Sunt leneșă, îmi apăr interesele și se prea poate ca muzica coreeană să-mi fi distrus viața, dar nici că-mi pasă.

Posted on 21 septembrie 2013, in Fără categorie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: