Viața satului în Coreea de Nord: „Din februarie până în iunie am mâncat iarbă și rădăcini”

image

Groază, foamete și tabere ale morții. Cam așa arată tabloul unei zile banale în Coreea de Nord. Și sunt foarte puțini cei care reușesc să scape din acest infern. Revista germană Bild a stat de vorbă cu tineri nord-coreeni care călătoresc prin Germania pentru a povestesti despre grozăviile trăite în dictatura lui Kim Jong Un.

Minhae Lee are 21 de ani și a fugit din Coreea de Nord acum cinci ani. Tânăra a crescut la țară și spune că în cercul ei de apropiați mai multe persoane au murit de foame: „Dacă ești sărac, e greu să faci rost de alimente. De cele mai multe ori mâncam supă de porumb, dar în ultima perioadă și porumbul a ajuns greu de procurat. Poziția oficială a autorităților este că distribuția hranei este bine organizată, doar că la țară nu mai ajung alimentele. Din februarie până în iunie am mâncat numai iarbă și rădăcini,” spune Minhae celor de la Bild.
Venitul lunar mediu al unui țăran acoperă cheltuielile pentru cel mult două zile. Situația familiei ei s-a înrăutățit când, în 2009, fratele ei mai mare a fost dus într-un lagăr, pentru că i-a ajutat pe unii să fugă din țară. Acela a fost momentul în care Minhae, care pe atunci avea 16 ani, s-a decis să fugă în China, ca să câștige bani și să își poată ajuta familia. Un prieten i-a promis că o va ajuta să ajungă într-un loc sigur. A vândut-o însă unor traficanți de persoane, de mâinile cărora au salvat-o, din fericire, niște prieteni ai fratelui ei închis. Prin ei a ajuns, în cele din urmă, în Coreea de Sud.
Minhae își sună regulat părinții, dar nu vorbește cu ei decât foarte puțin, ca să nu dea de gândit prea mult autorităților nord-coreene. Trimite bani familiei prin rețelele de traficanți, dar numai sume mici. Un singur lucru e de care își amintește cu drag: când luau masa în familie, chiar dacă mâncarea era doar o farfurie de supă. „În Coreea de Nord, oamenii habar nu au ce le face guvernul și îl slăvesc pe dictator ca pe Dumnezeu. Mor de foame și trăiesc într-o sărăcie groaznică, dar televiziunile prezintă doar imagini frumoase,” povestește tânăra nord-coreeană, care speră că într-o zi, cele două Coree se vor uni.
Un alt refugiat, Kwonneung Kim, de 39 de ani, a fugit din țară de două ori. Prima oară în 1997, în timpul marii foamete. Atunci au murit de foame mai bine de două milioane de nord-coreeni. Kwonneung a reușit să ajungă în China, dar după patru ani, în 2001, a fost prins și expulzat de autoritățile chineze. Bărbatul a avut însă zile: ajuns în patrie, n-a fost nici executat, nici închis. Când a ajuns acasă, Kwonneung spune că nu-și dorea decât să moară, pentru că gustase deja din libertate și în Coreea de Nord avea mereu senzația că e tras pe sfoară ori trădat: „În Coreea de Nord luptăm zi de zi să supraviețuim, de asta vor tot mai mulți să fugă din țară, dar tot de asta e și granița cu China mult mai bine păzită. Mulți mor în râul care curge la frontieră: se îneacă sau sunt împușcați de grăniceri.”
Kwonneung a reușit să fugă și a doua oară, lăsându-și, însă, familia acasă. „Cei care nu știu cum e viața în afara Coreei de Nord, trăiesc ca niște sclavi. Sunt supuși regimului și respectă orice ordin al guvernului. Omul se naște, merge la școală și învață că cel mai important lucru în viață e că trebuie să te sacrifici pentru țară. După asta, mai face zece ani de serviciu militar obligatoriu, după care poate avea meseria pe care i-o dă statul. Toată viața se învârte în jurul loialității față de patrie, cum să te dedici ei,” declară Kwonneung, stabilit acum în Coreea de Sud.
„Doar bogații care trăiesc în capitala Phenian, își permit hobiuri precum sportul. Pentru marea masă a nord-coreenilor, viața cotidiană se reduce la muncă. Seara se culcă devreme, pentru că la ora aceea nu mai e curent electric, și au o singură zi liberă pe săptămână. Încă din școală suntem învățați să fim atenți la ceilalți și să îi criticăm. De multe ori, părinții nu pot fi sinceri nici măcar față de proprii lor copii. S-a ajuns până acolo încât membrii unei familii se toarnă între ei, pentru a-și dovedi loialitatea față de regim. La fel se întâmplă și în privința prietenilor, suspiciunea, nesiguranța sunt mereu prezente,” declară Kwonneung.

Sursa: România Liberă

Reclame

About Airin

Sunt leneșă, îmi apăr interesele și se prea poate ca muzica coreeană să-mi fi distrus viața, dar nici că-mi pasă.

Posted on 29 octombrie 2015, in Fără categorie. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: